Masterclasses

Descoperă lucruri noi

Atelierele “Masterclass” sunt o oportunitate excelentă de a învăța noi abilități sau de a aprofunda abilitățile pe care le ai deja. Tehnicile se bazează pe practicile vechi de vindecare invatate de la șamanii incași cu care colaborăm. Toate rezervările se fac prin Eventbrite.

Aflati mai multe despre cursurile de mai jos:

Munay Ki
Curățarea spațiului
Pe Tărâmul Mitic
Training pentru avansati

“Chris este un mentor care inspiră și în același timp e cu picioarele pe pământ. Împărtășește cu blandete si claritate din înțelepciunea ei, iar informația te atinge intai la inima si suflet, apoi ajunge la minte.“

Munay Ki

În acest masterclass înveți despre rituri, ce înseamnă ele, cum să lucrezi cu ele, și care sunt principiile care stau la baza lor. Începe cu o sesiune introductivă, urmată de 4 sesiuni de transmisie energetică.

Despre Rituri

Numele acestor rituri provine de la cuvântul quechuan „Munay” care înseamnă “iubire”. Această iubire nu este cea la care ne gândim adesea când luăm în considerare cuvântul dragoste. Este marea Iubire pe care Pachamama, Mama Pământ, o are pentru noi; e lumina pe care Inti Tayta, Tatăl Soare, o revarsă asupra noastră. Munay este Iubire Necondiționată.

Cuvântul „Ki”, deși nu Quechuan, reflectă puterea acestor rituri de a vindeca și de a ne aduce la o armonie din ce în ce mai mare, conform celor trei centre de putere din corp:

  • Yanchay, puterea înțelepciunii, care se afla în chakra a 6-a;
  • Munay, puterea iubirii, care se afla în inimă;
  • Yan’kay, puterea serviciului, care se afla în zona abdominala.


Pe măsură ce aceste 9 rituri Munay Ki sunt descărcate în câmpul nostru energetic, ele ne ajuta să ne transformăm și, impreuna cu munca noastra de vindecare, ne permit să ajungem in „ayni”, in echilibru, intruchipand aceste calități energetice ale Înțelepciunii, Iubirii și Serviciului.

Aceste inițieri puternice transmit codurile noului om care evoluează chiar acum. Ne vindecă vechile răni, ne schimbă ADN-ul și, asemenea semințelor noi plantate în sol fertil, creează o structură energetică care țese un nou vis al lumii, bazat pe iubire și conlucrare. O lume care nu este construită pe trecut, ci care ne cheamă din viitor, de la cei ce vom deveni, aducând tot ce este mai bun din ceea ce înseamnă să fii om.

Marea schimbare

Einstein a spus că nu putem schimba lucrurile la nivelul la care au fost create. Prin Munay-Ki ne pregătim corpurile energetice luminoase pentru marea întoarcere, ceea ce în tradiția incasă se numește Pachacutti – când lumea revine la normal. Pentru prima dată în evoluția noastră, aceste rituri sunt transmise de la persoană la persoană.

Fiecare dintre noi a acceptat să fie aici în acest moment minunat, pentru schimbările care au loc chiar acum. Suntem aici sa contribuim la marea mișcare și să răspundem chemării de a ne indeparta de coșmarul ce s-a creat pentru noi din frica de lipsa si din rana. Acum putem visa intru devenire o lume plina de egalitate și abundență, în care toți avem acces la resurse, si avem grijă de planeta noastra pentru viitorul copiilor noștri și generațiilor viitoare.

Urmatorul curs

Munay Ki
Mai 11 – 14
In Romania si in Franta

“Samanii au o inocență, joacă, uimire și recunoștință care îți liniștește sufletul.”

Alte Masterclasses

Curățarea spațiului

Casa sau biroul nostru are menirea sa ne susțină și să ne servească în viață, iar când asta nu se intampla, misiunea noastră este să privim dincolo de exterior și să ascultăm poveștile care s-au încorporat în țesătura clădirii, sau în terenul pe care se află și să vedem ce vor sa ne transmita. Casele noastre sunt locuri sacre; dacă suntem dispuși să îi ascultăm poveștile, atunci putem dobandi o perspectivă mult mai largă și o înțelegere mai bună a noastră și a relațiilor pe care le avem în aceste spații.

Există energii subtile și adesea invizibile care persistă mult după ce o persoană a părăsit acest loc sau această lume. Când copiii pleacă de acasă, când există un divorț, sau discordie, dizarmonie, un accident, când există traumă, boală sau pierdere sufletească suferită de cei care locuiesc sau lucrează acolo, clădirea poate prelua toate aceste energii si sa ramana mulți ani în acest spațiu.

Pentru noi e fascinant sa observam cum energiile care persistă au o afinitate, o rezonanță, cu un anumit aspect al vieții proprietarilor clădirii. Și rolul nostru este să vedem cum putem ajuta la rezolvarea oricăror probleme care creează dizarmonie sau haos într-o casă sau la locul de muncă și cum, pe măsură ce facem acest lucru, acest lucru se rezolva și vindeca relațiile și viețile profesionale. Pe masura ce curatam spatiul, cautam tipare ca va sustin sau va impiedica in munca, in relațiile cu familia sau in căutarea linistii si armoniei. De-alungul timpului am invatat ca nu numai noi ne alegem casa, ci și casa noastră ne alege pe noi. Credem că energiile intruzive sunt un apel la rezoluție și la vindecare, iar sarcina noastră este să le eliberăm pentru ca pacea și armonia să poată fi restabilite.

Avem o abordare holistică a curățării spațiului care acoperă aspectele fizice, aspectele emoționale și călătoria sufletească a ta și a casei tale, precum și a energiei casei tale. Folosim o serie de practici șamanice pentru a transforma nu doar casa sau clădirea, ci și pentru a aduce armonie și pace în relațiile celor care trăiesc și lucrează acolo. Folosim procese de iluminare, extracții și recuperare a sufletului, împreună cu ceremonii despacho și foc, toate aducând rezoluție și transformare.

Aceasta este o muncă puternică și transformatoare.
De obicei, este nevoie de cel puțin o zi întreagă la fața locului, plus pentru noi, ca echipă, o zi de pregătire și o zi după aceea pentru a finaliza recomandările noastre (scrise) pentru tine și, de asemenea, pentru a finaliza propria noastră muncă personală de reechilibrare și curățare. Participarea și angajamentul dumneavoastră în acest proces sunt esențiale, la fel ca și participarea tuturor celor care trăiesc și lucrează cu voi în acel loc.

.

Pe Taramul Mitic

Haideti, pasiti în tărâmul mitic, in locul in care arta șamanului strălucește cu desavarsire.

Trăim și lucrăm într-o lume plină de povești, povești care ne informează și ne influențează viața. În acest Masterclass dezvăluim câteva dintre miturile antice care ne ghidează viața și ne scufundăm adânc în energiile arhetipale, care trăiesc aici în acest tărâm mitic.

În spațiul avesta cunoscut sub numele de Glastonbury, pășim dincolo de văl, în Insula Avalon, inima legendarei Marii Britanii. Învățăm cum să creăm un nou mit pentru timpul prezent și să descoperim un nou limbaj, care vorbește din inimă.

Training Pentru Avansati

Un Masterclass pentru absolvenții Rotii Medicinei.

De fiecare dată când călătorim în jurul Roții Medicinei, ne apropiem de sursă, de centrul roții. Acolo, găsim o legătură mai profundă cu practicile noastre și cu instrumentele noastre de vindecare. Și acolo găsim și dorința de a merge și mai adânc, de a afla mai multe, de a face noi descoperiri, de a dobândi măiestrie.

Acest Masterclass de două zile este pentru cei care sunt devotați acestei munci, pentru cei care lucrează cu clienții, și care doresc să aprofundeze și mai mult. E o ocazie să învățați instrumente și tehnici suplimentare care vă vor îmbunătăți foarte mult practică ca șaman și va vor susține setea de cunoștințe noi.

Dacă ați finalizat cel puțin doi ani de practici de vindecare prin roata medicinei, atunci aceste procese sunt următorul pas pentru a vă duce practica la un nivel cu totul nou, un loc mai profund.

În acest masterclass veti invata:

  • Două procese noi de extracție
  • Curățarea vieții trecute „blocate”
  • Înlăturarea blestemelor
  • Tăierea legăturilor
  • Recuperare avansată a sufletului

Participantii trebuie să aibă un nivel înalt de pregătire pentru a utiliza aceste instrumente, așa că participarea la această clasă se face doar pe bază de invitație.

“Cursul e un amestec perfect de instrumente practice și prezenta spirituală si e exact ceea ce imi trebuie acum.”

Academia Samanica

Oferim o serie de practici vechi si moderne de vindecare, precum si cursuri, programe de pregatire, ateliere și călătorii.